Sonet CXXX de William Shakespeare

Sonet CXXX de William Shakespeare
Traducere de Cristian Vasiliu
Traducere de Radu Ştefănescu
Traducere de Neculai Chirică
Traducere de Gh. Tomozei
Traducere de N. Pintilie
Traducere Ion Frunzetti

Sonet CXXX de William Shakespeare
(întoarcere)
My mistress' eyes are nothing like the sun;
Coral is far more red, than her lips red:
If snow be white, why then her breasts are dun;
If hairs be wires, black wires grow on her head.
I have seen roses damasked, red and white,
But no such roses see I in her cheeks;
And in some perfumes is there more delight
Than in the breath that from my mistress reeks.
I love to hear her speak, yet well I know
That music hath a far more pleasing sound:
I grant I never saw a goddess go,
My mistress, when she walks, treads on the ground:
And yet by heaven, I think my love as rare,
As any she belied with false compare.

Traducere de Cristian Vasiliu
(întoarcere)
Sub pleoape nu i se ascunde-un soare,
Mărgeanul de pe buze i-a pălit,
De-i albă neaua, sânul ei îmi pare
Posomorât iar păru-i - de-antracit;
Petala roze-i alb-trandafirie
Şi fragedă, cum nu-i al ei obraz
Şi mult mai multe-arome te îmbie
Decât al respiraţiei talaz;
Ador să o ascult ca-ntâia-oară,
Deşi dintr-ânsa nu răsare-un cânt
Şi chiar de cred zeiţele că zboară,
Iubita mea, ştiu, umblă pe pământ.
Decât iubirea însă n-am să-i fac
Alt compliment doar pentru-a-i fi pe plac!

Traducere de Radu Ştefănescu
(întoarcere)
Nu-i niciun soare-n ochii doamnei mele...
De jar i-e buza - un cărbune stins.
Cosiţa - sârmă, drept e, în inele,
Iar sânii oacheşi, parcă înadins.
În roz şi alb văzut-am roze, sute,
Dar, vai, niciuna în obrajii ei;
M-au desfătat odoruri mai plăcute
Decât respiră dânsa de-obicei...
E dulce glasu-i, totuşi o vioară
Îmi pare că vorbeşte mai frumos,
Şi n-am habar zeiţele cum zboară,
Dar ei, cum văd, pământu-i de folos.
zei, poeţii mint! Atât mai zic:
Ca ea, pe lumea asta nu-i nimic...

Traducere de Neculai Chirică
(întoarcere)
Nu-s ochii Doamnei mele rupţi din soare
Nici roşul de pe buze nu-i mărgean;
Omătu-i alb, dar sânu-i oacheş pare,
Iar negrul păr sârmos, ca de ţigan.
Ştiu roşii, albe – roze de Damasc,
Dar faţa ei nu are-aşa vopsele;
Dintru-un parfum mai dulci zefiri se nasc
Decât din tot parfumul Doamnei mele.
Îmi place s-o ascult când îmi vorbeşte
Dar de un cântec mult mai mult mă-ncânt:
Nu ştiu cum calcă zâna îngereşte,
Dar Doamna mea păşeşte pe pământ.
Şi totuşi jur că n-are-asemănare
Cu cele ce se cred rupte din soare!
 
Traducere de Gh. Tomozei
(întoarcere)
Nu-s sori, ochii iubitei, nu scânteie
roşia-i gură ca mârgeanu-n mări,
de-i albă neaua, sânul ei de ce e
posomorât, şi-i noapte al ei păr?
Ştiu, din Damasc, albe şi roşii roze
cu care chipul nu-i e logodit,
miresme ştiu, stârnind apoteoze
străine de al Doamnei duh smerit,
îmi place s-o ascult, deşi-i mai scumpă
auzului, o muzică,-i ştiut,
nu le-am văzut, zeiţele cum umblă
dar ea, mergând, păşeşte doar pe lut.
Şi totuşi, jur pe cer, făptura-i rară
 cu nimeni şi nimic nu se compară.

Traducere de N. Pintilie
(întoarcere)
Ai dragei mele ochi nu-s rupţi din soare,
Nici gura-i de coral de-aprinsă ce-i,
Sârmoasă mreajă părul ei îmi pare,
De-i albă neaua, brun e sânul ei.
Am trandafiri şi albi şi roşii, însă
Pe faţa ei îi caut în zadar,
Cunosc mireasma-ntr-o suflare strânsă,
Dar ea nici în miresme n-are har.
Mi-i dragă vocea-i când se-nalţă lină,
Dar orice zvon al muzicii-i mai sfânt,
Zeiţe n-am văzut mergând prin tină,
Ea totuşi calcă pe acest pământ.
Si totuşi draga mea e mult mai rară
Ca ale celor ce, minţind, compară.

Traducere Ion Frunzetti
(întoarcere)
Nu-s ochii dragei mele stropi de soare
Şi roşul gurii ei nu-i de coral.
De-i albă neaua, sânu-i oacheş pare
Şi negrul păr i-e ca o sârmă-n val.
Ştiu roze albe, ştiu şi roze roşi,
Dar nu-i socot obrajii trandafiri
Şi-s bălsamuri mai dulci să le miroşi
Decât e boarea întregei sale firi.
Îmi place s-o aud, deşi plăcut
Mai mult mi-e zvonul muzicilor parcă.
Eu mers de zâna încă n-am văzut,
Dar draga mea e clar că-n ţărnă calcă.
Şi totuşi, eu o cred la fel de rară
Cum spun şi cei ce mint când o compară.

Sonet XVIII de William Shakespeare

Sonnet XVIII de William Shakespeare
Traducere Cristian Vasiliu
Traducere Radu Stefanescu
Traducere Grete Tartler
Traducere Necunoscut
Traducere Neculai Chirica
Traducere Axel H.LENN
Traducere Gh. Tomozei
Traducere Cristian Munteanu
Traducere Radu Carneci

Sonnet XVIII de William Shakespeare
(întoarcere)
Shall I compare thee to a summer's day?
Thou art more lovely and more temperate:
Rough winds do shake the darling buds of May,
And summer's lease hath all too short a date:
Sometime too hot the eye of heaven shines,
And often is his gold complexion dimmed,
And every fair from fair sometime declines,
By chance, or nature's changing course untrimmed:
But thy eternal summer shall not fade,
Nor lose possession of that fair thou ow'st,
Nor shall death brag thou wander'st in his shade,
When in eternal lines to time thou grow'st,
So long as men can breathe, or eyes can see,
So long lives this, and this gives life to thee.

Traducere Cristian Vasiliu
(intoarcere)
Varianta I

Să te compar c-o mândră zi de vară,
Când eşti atât de tânăr şi de blând,
Nu-i de ajuns, căci florile-or să piară
Sub vântul aspru, toamna, în curând
Şi ochiul paradisului – fierbinte –
Îşi va-ngropa tot auru-n apus,
Iar timpu-n goană n-o să te alinte:
Tot ce-i frumos schimbării e supus!;
În tine însă vara-i neschimbată -
C-o să ţi-o fure timpul nu mă tem! –
Şi ai să treci prin valea-ntunecată
A morţii-nveşmântat într-un poem.
Prin cei ce-l vor citi şi-o să-l recite,
Tu – cel de azi – o să rămâi, iubite!

 Varianta II
N-am să te-asemui cu o zi de vară!
Eşti mult mai luminos şi mai cuminte;
Scadenţa verii îmi aduce-aminte
Că mugurii-n furtună or să piară.
E ochiul paradisului fierbinte
Câteodat’, dar auru-i, pe seară,
Se-ntunecă încet şi-o să dispară
Tot ce-i frumos căci timpul nu ne minte.
E vara de pe chipul tău perenă;
N-ai să te stingi de-acuma - nu te teme! -
Şi n-ai să simţi a timpului cangrenă
Căci vei trăi de-a pururi în poeme;
Iar cei ce te-or vedea rostit pe scenă
Aplaudând te vor purta prin vreme.

Traducere Radu Stefanescu
(întoarcere)
C-o zi de vară te-aş asemui
Dar gloria i-e scurtă: prea uşor
Un vânt de mai cutează-a-i pălmui
 Lalelele; tu-l treci, fermecător…
 Vezi, soarele ba arde, ba-i ascuns,
Şi auru-i păleşte; ce-i frumos
Îşi pierde haru-n chip de nepătruns,
Sau în al Firii mers capricios,
Dar tu eşti altfel, farmecul tău sfânt
Desparte vremi; desăvârşirii fiu,
Tu ruşinezi şi Moartea, pe pământ
Atot stăpânitoare… Şi mai viu
Ca viaţa eşti, căci stihul meu ţi-e dat,
Cât ochii văd, şi inimile bat…

Traducere Grete Tartler
(întoarcere)
 Să te asemăn cu o zi de vară?
Frumuseţe şi balanţă ai mai mult.
 În mai, ades furtuni muguri doboară,
Iar verile-s prea scurte, şi-n tumult.
 De multe ori cerescul ochi prea arde,
 Sau ceţuri auriul chip l-au şters,
Şi ce-i frumos din frumuseţe scade
Întâmplător, sau de-al naturii mers.
 Dar veşnica ta vară nu se duce,
Minunea chipului tu n-o să-ţi schimbi,
Nu te umbreşte moartea-ntre năluce
Când în eterne versuri creşti în timp.
Cât mai respiră-n lume om, cât ochiu-nvaţă,
Trăi-va şi acest poem şi-ţi va da viaţă.

Traducere Necunoscut
(întoarcere)
Cu-o zi de vară-ți pot asemui Făptura?
Ți-e mai caldă și mai blândă!
Cad flori în mai când prinde-a vremui
Și verilor li-s toamnele osândă.
Jar viu ne pare soarele-uneori
Și-ades pălește ochiul lui, cerescul.
Splendorile decad dintre splendori
Și sorții răi norocul vitregescu-l.
Dar veșnica ta vară dăinui-va
Și frumusețea nu-ți va fi furată,
Nici moartea-asupră-ți n-o să-și urce stiva:
Vei crește-n vers cu secolii deodată.
Cât ochi vor fi și guri vor răsufla,
El va trăi și viață va să-ți dea.

Traducere Neculai Chirica
(întoarcere)
Să te aseamăn cu o zi de vară?
Tu eşti mai dulce şi surâzi mai blând!
 În Mai e vânt şi mugurii-i doboară
Şi timpul verii trece prea curând.
Cerescul ochi e, uneori, fierbinte
Şi-ades umbrită-i geana lui de foc,
 Căci de frumos frumosul se dezminte
Și-ntâmplător şi-n al schimbării joc.
Dar vara ta nu va păli vreodată
Căci frumuseţea-i veşnic anotimp;
Nici moartea s-o umbrească n-o să poată
Când vers etern o-nalţă peste timp.
Cât va fi suflet, văz şi versul meu,
Prin tot ce-am scris tu vei trăi mereu.

Traducere Axel H.LENN
(întoarcere)
Să te asemăn cu o zi de vară?
Îmi pari mult mai senin şi cumpătat.
Cad mugurii de Mai cum vânturi zboară,
 Şi-al verii timp se duce ne-ncheiat;
Divinul ochi dogoară uneori,
Şi auriu-i chip adesea-i şters;
Şi tot ce-i mândru, câteodată-n zori,
Pierdut şi singur, asfinţeşte-n mers;
Dar vara ta pierdută nu va fi,
Nici sărăcită de-al mândriei dar;
Nici umbra Morţii pasul nu-ţi va şti,
Când naşti în timp al versurilor har.
Cât oameni sunt, sau ochii pot zări,
Atât vers am, şi viaţă el ţi-o fi.

Traducere Gh. Tomozei
(întoarcere)
Cu-o zi a verii poate să te semui?
Tu eşti mai plin de farmec şi mai blând!
Un vânt doboară creanga şi blestemu-i
că frunza verii moare prea curând.
Ades e ochiul cerului fierbinte
şi aur îl precede-întunecat
precum frumosul din frumos descinde
sub cerul simplei firi, netulburat.
Dar vara ta eternă nu păleşte
şi n-ai să pierzi ce astăzi stăpâneşti
în umbra morţii n-ai să plimbi caleşte
când într-un vers etern ţi-e dat să creşti.
Cât oamenii privesc şi cât respiră
Trăieşti şi tu în cântu-nchis în liră.

Traducere Cristian Munteanu
(întoarcere)
 Să te compar cumva c-o zi de vară?
Tu eşti mai dulce şi mai liniştit.
Vântul în Mai mugurii scumpi doboară
Iar vara-i scurtă, are un sfârşit.
Ochiul din cer e rar dogoritor,
Prea des pălindu-i aurul din nimb,
şi, din frumos, frumosul trecător
Decade sub schimbările din timp.
Dar vara ta eternă n-o pieri,
Nici farmecul ce ai nu se va cerne
şi-n umbra morţii nu vei hoinări
Când o să creşti în versuri vii, eterne.
Cât omul va sufla şi va privi,
Atâta vreme-n ele vei trăi.

Traducere Radu Cârneci
(întoarcere)
Cu zvelta primăvara să te asemăn, oare?
Ţi-e firea mai gingaşă, iar chipul mai duios;
În Mai, chiar, pier bobocii năzuitori spre floare
Şi scurt e anotimpul şi e capricios:
Ori prea fierbinte-i ochiul din cer privind încoace,
Sau îţi ascunde raza sub nori întunecoşi,
Natura, nu o dată, încearcă să se joace
Chiar opera strivindu-şi sub paşii furioşi.
Ci primăvara crească-ţi, precum o mama bună,
Comorile ce-n tine cu greu le-a adunat,
Să nu-ndrăznească Moartea surâsul, să-ţi apună,
Căci eu prin timp, cu imnul, mereu, te-am înălţat.
Da, câtă vreme oameni vor exista pe lume,
Va dăinui şi versu-mi purtându-te-n renume.

Sonet I de William Shakespeare

Sonnet I de William Shakespeare
Traducere de Cristian Vasiliu
Traducere de Gheorghe Tomozei
Traducere de Radu Ştefănescu
Traducere de Axel H. Lenn
Traducere de Radu Cârneci
Traducere de Neculai Chirică

Sonnet I de William Shakespeare
întoarcere
From fairest creatures we desire increase,
That thereby beauty's rose might never die,
But as the riper should by time decease,
His tender heir might bear his memory:
But thou contracted to thine own bright eyes,
Feed'st thy light's flame with self-substantial fuel,
Making a famine where abundance lies,
Thy self thy foe, to thy sweet self too cruel:
Thou that art now the world's fresh ornament,
And only herald to the gaudy spring,
Within thine own bud buriest thy content,
And, tender churl, mak'st waste in niggarding:
Pity the world, or else this glutton be,
To eat the world's due, by the grave and thee.

Traducere de Cristian Vasiliu
întoarcere
 Din trunchiul rozei pure cerem mladă,
Să-i ducă înflorirea mai departe,
Când toamna-ncep petalele să-i cadă
Şi s-o-nnoiască dincolo de moarte;
Dar tu asmuţi cu ochii tăi scânteia
Pe rugul ce te-aşteaptă-n vârf, mereu,
Arunci, înfometat, cămării cheia
Şi eşti duşmanul dulcelui tău eu;
Tu, cel ce-anunţi cu strălucirea feţii
În lumea-ntreagă, vesel, primăvara,
Îngropi în tine mugurele vieţii
Precum avaru-n tainiţe – comoara.
Nu irosi speranţa vie-a lumii
Şi nu uita că-n groapă eşti al humii.

Traducere de Gheorghe Tomozei
întoarcere
Frumoaselor făpturi le vrem vlăstare
iar frumuseţii-un spor de dăinuire
 şi-n acest chip, plăpând urmaş transpare
purtându-i umbra, florii-n veştejire.
 Dar tu ce-n ochii tăi îţi afli rug
hrănindu-l cu-a ta flacără, din greu,
duci foame unde-a fost cândva belşug,
însuţi vrăjmaş al dulcelui tău eu.
Tu, care eşti podoaba blândă-a firii
şi-al primăverii crainic de nădejde
ţi-ngropi în muguri florile iubirii
şi eşti calicul care risipeşte.
Ai milă: ce-i al lumii nu prăda
Cu gura gropii şi cu gura ta...

Traducere de Radu Ştefănescu
(întoarcere)
Pe cei frumoşi i-am vrea nemuritori,
La umbra lor lumina să ne crească,
Cum florilor, trecutele culori
Lăstarii să ne mai făgăduiască.
Doar tu, cu ochii-ţi dulci te-mpărtăşeşti
Şi-n van îţi laşi fluidele să ardă.
Îţi eşti duşman? O lume văduveşti
De taina lor, când singuri se dezmiardă.
Tu, mesager de-Aprilie, ce-atingi
Desăvârşirea, lumilor podoabă,
În mugurul abia ieşit te stingi:
Sărac e rodul cel cules cu grabă.
Îndură-te, nu te lăsa-ngropat
Cu tot cu har, cât nu te-ai semănat...

Traducere de Axel H. Lenn
(întoarcere)
Perpetuăm a lumilor splendoare
Să n-afle roza frumuseţii moarte,
Cum timpul trece peste fiecare,
De-acelaşi gând urmaşii s-aibă parte;
Dar tu, retras în ochii tăi, senin
Te risipeşti hrănind a ta lumină,
Robit de foame în belşug deplin,
Ţie duşman, îţi cauţi aprig vină.
Podoabă astăzi lumii dacă-i eşti,
Şi-al primăverii unic vestitor,
Vrei împlinirea-n muguri s-o striveşti,
Fără urmaşi, avar risipitor.
Ai milă, sau vom pierde gândul sfânt
Şi-al lumii rost, cu tine în mormânt.

Traducere de Radu Cârneci
(întoarcere)
 Făpturile alese le vrem a dăinuire
Iar sfânta frumuseţe a înflori în plus;
În acest fel, fragilul urmaş devine mire
Şi, veştejindu-şi umbra, rămâne-al ei supus.
Chiar tu ce în privire porţi vieţuirii rugul,
Hrănind cu-ndemânare pe Cel ce te pătrunde,
 Cu foamea-ţi nebunească epuizezi belşugul,
Vrăjmaş fără de saţiu al firii tale blânde.
Podoabă eşti a firii şi primăverii crainic
Reîngropând în muguri minunile de dor
Ce copleşesc pe cale tot ce ne pare trainic:
Da, eşti precum calicii, nevrând, risipitor.
Ai grijă de al lunii tezaur, nu-l prăda
Şi nu-l lăsa pieirii, pierind prin gura ta…

Traducere de Neculai Chirică
(întoarcere)
Frumoasele făpturi le vrem sporite
Să n-aibă floarea frumuseţii moarte;
Când vor pieri, cu vremea, ofilite,
Urmaşul firav chipul lor să-l poarte.
Tu, însă, robul strălucirii tale,
Ca să-ţi hrăneşti lumina, arzi mereu;
Înfometând îmbelşugata-ţi cale
Ajungi vrăşmaşul dulcelui tău eu.
Tu, astăzi lumii fragedă cunună
Şi unic sol al mândrei primăveri,
Îngropi în proprii muguri voia-ţi bună
Şi-ţi iroseşti, zgârcindu-te, averi.
Îndură-te! Nu mistui prin tine
Sau prin mormânt, ce lumii se cuvine!

Sonet LXVI de William Shakespeare

Varianta originală:
Sonnet LXVI

Traducători:

George Pruteanu
Ion Frunzetti (1963)
Gheorghe Tomozei (1978)
Dan Grigorescu şi N.Chirică (1974)
Petru Rares (1991)
Nicolae Pintilie (1991)
Paul Abucean
Ilinca Bernea
Radu Stefanescu
Cristian Vasiliu

Variantă traducere George Pruteanu

Lehămetit de tot, aş vrea să mor:
Să nu mai văd netrebnici îmbuibaţi,
Pe cei cinstiţi, în cerşetori schimbaţi,
Credinţa, marfă ieftină-n obor,

Fecioara pură - scoasă la mezat,
Onoarea - aur fals, înşelător,
Cel drept, de forţa strâmbă-nfrânt uşor
Desăvârşirea luată drept păcat,

Frumosul - sugrumat de-un zbir mârşav,
Cuminţii - bănuiţi de nebunie,
Curatul adevăr - numit prostie,
Şi Binele - dat Răului ca sclav…

De toate scap, de fac ultimul pas,
Dar, dacă mor - iubirea-mi cui o las?

Variantă traducere Ion Frunzetti (1963)

Scârbit de toate, tihna morţii chem;
Sătul să-l văd cerşind pe omul pur,
Nemernicia-n purpuri şi-n huzur,
Credinţa marfă, legea sub blestem.

Onoarea aur calp, falsificat,
Virtutea fecioriei târguită,
Desăvârşirea jalnic umilită,
Cel drept, de forţa şchioapă dezarmat,

Şi arta sub căluşe amuţind;
Să văd prostia dascăl la cuminţi
Şi adevărul semn al slabei minţi,
Şi Binele slujind ca rob la rele...

Scârbit de tot, de toate mă desprind,
Doar că, murind, fac rău iubirii mele.

Variantă traducere Gheorghe Tomozei (1978)

Scârbit de tot, izbava morţii chem,
cel drept cerşeşte, laşul îşi arogă,
nevolnic, a magnificenţiii togă
şi gândul pur se stinge sub blestem.

Cinstirea-i împărţită grosolan,
e pângărită casta feciorie,
perfecţiunea-i frânta de urgie
şi-ngenuncheat, orice sublim elan.

A artei gură trândavu-o astupă,
nerodul, iscusinţii-i porunceşte
şi adevărul singur se smereşte
robit mişelului ce stă să-l rupă.

Scârbit de tot, m-aş stinge fără glas,
dar dragostea, murind, cui să o las?

Variantă traducere Dan Grigorescu şi N.Chirică (1974)

Sătul de toate, caut tihna morţii,
Să nu mai văd slăvit pe cel nemernic,
Şi pe sărac cerşind în faţa porţii,
Şi pe cel rău hulind pe cel cucernic,

Şi pe cinstit de cinste având teamă
Şi fecioria pradă umilinţei,
Şi împlinirea neluată-n seamă,
Şi forţa la cheremul neputinţei,

Şi artele de pumn încăluşate,
Şi doctor raţiunii, nebunia,
Şi adevărul simplu, simplitate,
Şi binele slujind neomenia!

Sătul de toate, toate le-aş lăsa,
Dar dacă mor cui las iubirea mea?

Variantă traducere Petru Rares (1991)

De toate dezgustat, strig după moarte,
cînd văd cerşind pe omul drept şi pur,
pe sec şi ticălos ajuns departe,
credinţa dalbă stinsă de sperjur,

onoarea scumpă - lucru de ocară
şi fecioara - marfă de vândut,
desăvârşirea stând umil la scară,
puterea oarbă zăngănind din scut,

iar arta la sătui netrebnici roabă
ştiinţa ucenică a prostiei,
spunând minuni pe cel cu mintea slabă
şi binele slujindu-i mişeliei.

Scârbit de toate, ca să mor aş vrea,
dar, mort, ar ispăşi iubirea mea.

Variantă traducere Nicolae Pintilie (1991)

Sătul de tot spre-a morţii tihnă ţip -
Să nu-l mai văd pe vrednic cerşetor,
Pe mărginit gătit în falnic chip,
Credinţa dată relei sorţi de zor

Şi cinstea-mpodobită ruşinos
Şi fecioria pângărită-oricând
Şi chiar desăvârşirea dată jos
Şi dreptul sub puterea şchioapă stând

Şi graiul artei sub căluş închis
Şi nebunia doctor pe dibaci
Şi adevărul nerozie zis
Şi bunul pe cel rău având cârmaci.

Sătul de tot, să scap de tot aş vrea,
Ci, mort, stingheră-mi las iubirea mea.

Variantă traducere Mihnea Gheorgiu

Sânt istovit, şi-n tihnă voi să mor
decât să-l văd slăvit pe ticălos
iar pe sărman de râsul tuturor,
să văd tăgăduit pe credincios,
pe vrednicul de cinste, oropsit
şi pe femei batjocorite crunt,
pe cel făr’ de prihană, pedepsit
şi pe viteaz răpus de cel mărunt
şi artele sub pintenul despot,
să văd prostia doctor la deştepţi
şi adevărul “vorbă de netot”
şi strâmbul poruncindu-le la drepţi:
mă uit scârbit la tot şi … Bun rămas!
Dar dacă mor, iubirea-mi cui o las?

Variantă traducere Paul Abucean

Sătul de toate, moartea îmi invoc;
Văd vrednicul cerşind pentru mâncare,
Medalii pe distinsul dobitoc,
Credinţa răsplătită cu trădare;

Văd mantii aurite pe zălud,
Şi ţol de târfă pe virtutea pură,
Perfecţia o văd proscrisă crud,
Şi laşul văd puterea cum o fură;

Talentu-l văd de cenzori sufocat,
Ştiinţa uzurpată de prostie,
Dispreţuit ce e adevărat,
Şi rob la rău cel bun şi de-omenie.

Sătul de toate, toate le-aş lăsa
De n-ar fi-n lume ea - iubita mea.

Variantă traducere Ilinca Bernea

Satul acum de toate invoc odihna morţii,
Nu mai suport să tot implor zadarnic,
Să văd ticăloşia făcând sorţii,
Credinţa fluturată-n chip făţarnic,
Nobleţea preschimbată în ridicol,
Virginitatea grosolan vânduta,
Calea cea dreapta pusă în pericol,
Perfecţiunea jalnic ocărâtă,
Arta, limba de lins mâna puterii,
Unealta-a saltimbancilor cetăţii,
Vraci ce îmbracă-n vers păcatul firii,
Ieftinătatea-n haina simplităţii.
As vrea să-mi aflu moartea, sătul de-atâtea rele,
Însă murind aş frânge sufletul dragei mele.

Variantă traducere Radu Stefanescu

De tot scârbit, în moarte-aş vrea să fug,
Să nu-i mai văd în zdrenţe pe cei buni,
Sluţenia ornată cu belşug,
Credinţa compromisă de minciuni,
Pe harnic în batjocură plătit,
Fecioarele împinse la desfrâu,
Dezonorat pe cel desăvârşit,
Pe şchiop ţinând zburdălnicia-n frâu,
Ştiinţa-nlănţuită de tiran,
Talentul explicat de idioţi,
Apostrofat cel pur, ca grobian,
Şi gardianul slugărind la hoţi.
Sleit de toate astea, aş pleca,
Dar lumii pradă las iubirea mea.

Variantă traducere Cristian Vasiliu

În moarte doar voi mai găsi izbândă:
Cerşeşte prin desert cel drept din fire,
Cel laş primeşte laurii dobândă,
Credinţa pură - doar nefericire,
Onoarea se hrăneşte cu ruşine,
E-un lucru grav Virtutea la fecioare,
Perfecţiunea zace în ruine,
Iar Forţa nu se ţine pe picioare,
Îşi face cuib corupţia în Artă,
Nebunu-i şef peste-nţelepţi o mie,
Un Adevăr prea simplu nu se poartă,
Iar Bunătatea-i luată drept prostie.
M-aş odihni pe veci în groapa-adâncă,
Dar dragostea mă mai salvează încă.

Sonnet LXVI

Tir'd with all these, for restful death I cry,
As, to behold desert a beggar born,
And needy nothing trimm'd in jollity,
And purest faith unhappily forsworn,
And gilded honour shamefully misplac'd,
And maiden virtue rudely strumpeted,
And right perfection wrongfully disgrac'd,
And strength by limping sway disabled,
And art made tongue-tied by authority,
And folly, doctor-like, controlling skill,
And simple truth miscall'd simplicity,
And captive good attending captain ill.
Tir'd with all these, from these would I be gone,
Save that, to die, I leave my love alone.

William Shakespeare