Sonet CCXXXIX de Vasile Voiculescu

Bem pân' la fund paharul... În drojdia iubirii
S-ascunde-o şi mai tare, subtilă îmbătare,
Fără de aburi, rece... o neagră exaltare
Ca dup-o-naltă crimă în slujba dezrobirii:
Am fost şi noi doi îngeri, legi sumbre am călcat...
Ci-mbrăţişarea noastră, oricât de vinovată,
Păstra în ea savoarea întâia, neuitată
Şi paradisiacă a primului păcat.
În inimile noastre stă pacea nemuririi.
O veşnică ştiinţă, grăind peste mustrări,
Ne spune că sub zvârcol, blesteme şi ocări
Zac numai dor şi flăcări în gheaţa despărţirii,
  Că-i pe nedrept Infernul în care ne muncim
  Şi-n ghearele Satanei noiîncă strălucim.

(Miercuri, 9 aprilie 1958)