Sonet CCXL de Vasile Voiculescu

Să-mi vindec dorul, altor dureri cer lecuire:
O boală grea cu alta potrivnică s-alină;
Te uit... Uitarea numai de tine mi-este plină...
Şi depărtarea-i înc-un adaos la iubire.
Pentr-un răgaz de-o clipă ma-ncătuş nopţi de-a rândul,
Stau gata să te-năbuş... Când făr-a-mi da de ştire,
Cu-ntortocheri de vulpe, mişel se-ntoarce gândul
Să-ţi mai ulmeze ochii, acolo-n amintire,
Veneam întâia oară; zâmbind, citeai alene...
Şi te-ai întors: deodată cu fulgerul orbirii
Ţâşniră pe sub pumtea arcatelor sprâncene
Scăpărător de-albastre şuvoaiele privirii.
  Te blestem, amintire! Ca o nebună-mi strângi
  Amarul colb de patimi în stupii tăi nătângi.

(Vinerea mare, 1958)