Sonet CCXXXII de Vasile Voiculescu

Tu nu eşti în iubire decât un trântor, care,
Trândav, te-mbuibi cu miere de-a gata adunată;
Tu nu ştii chin, durere, caliciile-amare
De unde-ţi sug, cu cazne, licoarea desfătată.
Tu zbori atât: doar clipa cât ţine-n slăvi o nuntă
Spre cer te-mpinge sexul, nu marele azur...
Ca iar să cazi în tină şi aripa ta ciuntă
S-o năclăiască iarăşi al poftelor huzur;
Din dragostea curată tu faci vinovăţie,
Îmbrăţişarea dragă o schimbi într-un păcat,
Din glorioase viţii şi-naltă scârnăvie
Îţi împlineşti cununa pe capul neplecat –
Nimb de amăgitoare, impură poezie...
  Şi ideala floare a iadului suprem,
  Cumplita-ţi frumuseţe o porţi ca pe-un blestem.

(Miercuri, 15 mai 1957)