Sonet CCXXXIII de Vasile Voiculescu

Ne îmbinăm cu-atâtea deosebiri... şi stim pe
Ce formă ideală ne împlinim unirea;
Noi unei flori unite luăm chipul şi întocmirea,
Fireasca împerechere, tu, trandafir, cu ghimpe,
Stau dedesubt; frunzarul curtenilor mi-e haină,
Şi slava ta suavă adânc de jos privesc...
Dar cel dintâi cu harul miresmelor primesc,
Prieten morganatic, în ascuţiş c-o taină:
Sunt îngerul cu gheare demonice, anume
Să sfâşii mâna-ntinsă, ori botul ce te cată...
Ştiu, geniul e ţepul urât de-ntreaga lume,
Dar cine te culege mă ia cu tine odată...
  Iar când ai să te scuturi, tind spinii cu-ndrazneală.
  În ei să-ţi prind de-a pururi petală cu petală.

(Duminică, 21 iulie 1957)