Sonet CCXXVII de Vasile Voiculescu

Ce nu-ţi scornesc duşmanii cu negre guri fiecare!
Când stau linguşitorii in jurul tău ca roiul,
Ai fi descântătorul şiret din Harlem, care
Momea doar şobolanii cei proşti, sunând cimpoiul.
Zic alţii: unde intri, cobori cu tine Olimpul;
La curte, prin taverne, în port cu mateloţii,
Faci spaţiul de aur, faci primăvară timpul,
În zei schimbi bădăranii, eroi se simt iloţii...
Potrivnicele gaşce te sfâşie în două,
De-o parte, ura oarbă, de alta adulare...
Poveşti, satire, imnuri duium asupra-ţi plouă...
Tu nu vezi înaintea cui zvârli mărgăritare?
  C-un bici pe toţi alungă-i, fără deosebire...
  ...Întoarce-te la mine: eu singur sunt iubire!

(Joi, 13 decembrie 1956)