Sonet CCXXIII de Vasile Voiculescu

Acum pricep, nobleţea i-o dulce putrejune:
Cu-atât mai nobil fructul cu cât mai viermănos,
Şi rasa-i mucegaiul ajuns până la os,
Ca în moşmoana coaptă gustoasa stricăciune...
Clocelii blazonate tu ai scăpat aieve;
Magiile iubirii te-au strămutat la noi,
În largile risipe unde, schimbat în seve,
Trecutul nu s-adună asupra-ne, gunoi...
Pe-ai tăi de mult i-nghite o ceaţă somnoroasă;
Strigoi ai vechii slave, ei în ruini s-au strâns...
Aici, la mine, bate furtuna generoasă
Cu fulgere de patimi, salubre ploi de plâns...
  Jilavi bureţi de umbră sub tine zac ceilalţi;
  Tu glorios ca cedrii Libanului te-nalţi.

(Decembrie 1956)