Sonet CCXXI de Vasile Voiculescu

Cătând să te-nnegrească, o clică bârfitoare
Ţi-aruncă-n spate viţii şi crime neiertate,
Aşijderi celor care, ca să se uite-n soare,
Pe ochii lor nevrednici ţin cioburi afumate;
Ţi-e drag să-ţi zvârli lumina prin uliţi şi taverne;
Unde s-aţin pizmaşii la splendida-ţi risipă?
Dar tu eşti din acele înfăptuiri eterne
Ce iadului se smulge cu-o batere de-aripă,
Domesticeşti veninul, pui patimile-n fiare,
Struneşti în voie răul supus puterii tale,
Şi-nlănţuite-n cuşca din colţul tău cu fiare,
Te joci cu cele şapte păcate capitale.
  Din zestrea grea de haruri nimic nu ţi se fură,
  Te-mbracă frumuseţea în sacra ei armură.

(Vineri, 7decembrie 1956)