Sonet CCXX de Vasile Voiculescu

Am scris iubire? Iartă...citeşte: adorare...
Sus, pân’ la tine, unde râvneşte al meu dor,
Cuvântul e omidă când eu îl vreau condor,
Să spintec vremi, spaţii cu geniul în gheare...
Stă necurmat în poartă-ţi, cu ochiul la ospeţe,
Şi-ţi cere milă Timpul, hainul cerşetor;
În scârnava lui mână, tot mai nepăsător;
Tu zilnic zvârli fărâme din marea frumuseţe...
Nu-s rege, nu am aur să-mprăştii, nici onoruri;
Atât: eternitatea mi-e singura unealtă
Să nemuresc în spirit icoana ta înaltă,
Sub ea să-ngheţe vecii cu cârdul lor de zboruri,
  Să-nmărmurească lumea de o iubire, care...
  ...Iar scriu iubire! Iartă... citeşte: disperare!

(Miercuri, 5 decembrie 1956)