Sonet CCVIII de Vasile Voiculescu

Să nu crezi că iubirea e numai vicleşuguri,
Dulci mreji de carne, undiţi de zâmbet şi privire.
În fructul tainic, încă nebănuit în muguri,
S-amestecă tot cerul, setos de zămislire.
N-ai teamă, nu ne este iubirea eretică:
Călcăm noi doi vreo lege a inimii-n picioare?
Dar dragostea în lume e-atâta de pitică,
Încât ce nu-i încape în calapod o doare...
Stăm adumbriţi de-o taină prielnică durerii,
Cumplita frumuseţe de chinuri ne perindă.
Rămâi cu mine pururi în târgul de mizerii,
Îţi sunt o credincioasă şi magică oglindă;
  Te-arăt mereu dârz, tânăr, frumos şi înţelept,
  Şi de te strâmbă lumea, te vezi în mine drept.

(Duminica, 20 noiembrie 1955)