Sonet CCII de Vasile Voiculescu

Iubirea mea se-ntinde în timp, a ta în spaţiu;
Tu patima-ţi împrăştii pe-un câmp fără hotare:
Amici, cai, paji, canalii, femei, câini, prinţi... n-ai saţiu!
În dragostea mea, veacul abia-i o sărutare.
Te-mbrăţişez, şi-o oră nu-mi descleştează braţul;
C-un vers ţi-aşez icoana în piscuri de milenii;
Vânez eternitatea să ţi-o-mpletesc în lanţul
Cununii pentru fruntea răspântie de genii...
N-ajunge o viaţă? A mea prin tine creşte;
Mi-e o viaţă clipa în care mă priveşti,
Belşug de nemurire surâsu-ţi dăruieşte,
Iubirea-mi leonină numai cu ea hrăneşte:
  Durere, soartă, moarte sunt partea celorlalţi,
  Deasupra lor, prin mine, transcezi şi te înalţi.

(Luni, 12 septembrie 1955)