Sonet CCI de Vasile Voiculescu

Iubirea-i neclintită? Îţi schimbi numai iubiţii
Arunci alte noi vreascuri pe-acelaşi foc mereu
Gheena ta nu arde decât pe osândiţii
La dragoste eternă? Atunci acela-s eu.
În albia-ţi demonie căzut fără scăpare,
Presimt ce-i veşnicia cu fiecare chin,
Şi simţurile-mi, şase năpârci spăimântătoare,
De tine asmuţite, mă-mbată cu venin.
De gerul voluptăţii durerile-mi scânteie,
Şi viţiul, deodată năprasnic diamant,
Plăcerea îmi resfiră în mii de curcubeie,
C-un capăt în edenuri, scrâşnirea-n celălănt...
  Şi plâng, Adam nemernic, la sacre porţi de rai,
  Din iadurile-ţi nalte afară când mă dai...

(Vineri, 9 septembrie 1955)