Sonet CC de Vasile Voiculescu

Credeam că gelozia-mi va ruina iubirea,
Cum face cămătarul cu victima plăpândă;
M-am înşelat: nu numai că nu-i opri sporirea
Ea însăşi s-a adaos la dragoste dobândă.
Aci-ţi socot un zâmbet mai rău ca o capcană.
Aci-mi-ntinde-un înger aripa-mbrăţişării;
Atingerea-ţi acuma mi-e har acum prihană
Şi iarăşi curcubeul fugar al împăcării...
Atâtea vii venituri şi bogăţii de chinuri
Fac sufetul o pungă cu avuţii de moarte;
Mi-e dor de sărăcie cu marile-i seninuri,
Când adoram o umbră şi încă de departe...
  Dar tu nu ţine seama, ci iartă-mă mereu:
  Aşa toţi credincioşii îi fac lui Dumnezeu.

(Miecuri, 31 august 1955)