vineri, 21 ianuarie 2011

Sonet CXC de Vasile Voiculescu


Nu te-am putut cuprinde să fii numai al meu,
E cum aş cere lunii să-mi ardă noaptea-n sfeşnic;
Ţi-e locul între stele... Ci, oricât de pigmeu,
Mi-e dragostea cer, iar tu, luminătorul veşnic
Ştiu, între noi sunt două iubiri: a mea şi-a ta;
Nu ne-a-nchegat în sine o unică simţire:
Tu firul tău oricând vrei poţi rupe sau scurta,
Dar lanţul meu rămâne şi-i fără-mpotrivire,
Nici spaţiul, nici timpul nu izbutesc să-l roadă,
Rugina deznădejdii îl lasă neatins?
Ca să te urmărească, năvalnic, ca pe-o pradă,
  Chiar pân’ la cel’lalt capăt al lumii de-ai fugi,
  Înverigat de tine, cât lumea s-ar lungi.

(Duminică, 31 iulie 1955)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu