Sonet CLXXIX de Vasile Voiculescu

Nu! gloria iubirii nu este îmbuibarea,
Ospeţe de săruturi, orgii de-mbrăţişări,
Ci dorul lung şi taina-mpletită cu-aşteptarea
Sunt duhul ei pe-o lume de vane desfătări.
Prin înfrânări şi chinuri asceţii-ating extazul;
Eu te ador cu-acelaşi canon ce-ntreg mă-nfrânge,
Căci dragostea nu-i apă, să-ţi umfle-n vânt talazul.
Laşi gloabele în voie; în ştreang pui purul sânge...
Eu nu ţi-am scris, ca alţii, pe lefuri sau merinde
Simţiri gălăgioase cu arderi măsluite;
Sonetul meu e cuget şi patimă,-mpetrite.
Cu inima ciocneşte-l, că scapără, s-aprinde...
  În scoica mea închisă, dârz, făr' de răsuflare,
  Încet ia suferinţa chip de mărgăritare.

(Joi, 17 martie 1955)