Sonet CLXXIV de Vasile Voiculescu

Îmi spui zaraf? Schimb versuri pe-o dragoste de aur?
Pentru-ai iubirii tale ducaţi îţi dau sonete?
Viclean, îţi iau aleanul şi dorul amanete,
Cu camătă închise-n avarul meu tezaur?
De-ai şti! fiece slovă ce-ţi scriu ţi-ar fi mai scumpă
Ca mii de nestemate din frunţile regeşti;
Cutezator scafandru-n oceanele cereşti,
Zvârl duhul meu din duhul etern să ţi le rumpă...
Şi nu mă plâng că poate iubirea ta mă-nşală,
Nu cât de-i mincinoasă moneda ce-mi strecori,
Că simt ce grea şi seacă îmi sună uneori,
Şi nici nu zgârii plumbul sub calpa poleială,
  Ci smulg tăriei verbul de dincolo de fire,
  Şi orice vers ce-ţi dărui i-un fir de nemurire.

(Joi, 17 februarie 1955)