Sonet CLXXI de Vasile Voiculescu

Iubirea pentru tine-mi veni nu ca un fur,
Ci ca un rege cărui uşi largi i s-au deschis;
Nu strecurată-n noapte din adâncimi de vis,
Ci în lumina-naltă a marelui azur.
Abia acum descopăr măreţele-ncăperi
Ce stau deşarte-n mine cu-obloane de-nchisoare.
Te aşteptau, să-mi umpli tu , tânărul meu soare,
Adâncul vast cât lumea cu raze de dureri...
Căci nu e fericire mai gravă decât chinul
Şi dulcea zvârcolire să-ţi plac, să te câştig,
Mândria de-a-ti fi scaun, să-ţi odihneşti destinul,
La patima mea, truda mai strâns să te-nverig,
  Şi inima îmi bate în mine ca un faur,
  Zorind să-ţi împletească un lanţ de vrăji de aur.

(Miercuri, 2 februarie 1955)