Sonet CLXVIII de Vasile Voiculescu

Ne bate primăvara în inimi!... Să-i deschidem:
Lapislazulii lumii sunt toţi în ochii tăi,
Cât negurile vieţii putem să le desfidem,
Alt soare să aprindem pe vechile ei căi...
E mâna ta în aer? Sau prima rândunică?
E tremur lung de pleoapa? Ori gingaş flutur viu?
Bob roşu de măceaşă mi-ntinde gura-ţi mică,
Trunchi zvelt de măr cu roade e trupul tău mlădiu...
Şi înţeleg prin tine acum întreaga fire.
Mă-apuc cu rânduiala din asprul univers,
Typhonul ce sfărâmă corăbii în neştire,
Picioru-ţi scump ce calcă o biată gâză-n mers,
  Zăpezi şi flori şi fructe în drum ţi se aştern,
  Pe rând, supuse toate la ritmul tău etern!

(Miercuri, 12 ianuarie 1955)