Sonet CLXVI de Vasile Voiculescu

Eu, ce trăiesc tot timpul printre semnificaţii,
Şi nu mă amăgeşte uşor o-nfăţişare,
Pot să prefir minciuna din minunate graţii,
Zăresc ascuns pumnalul sub calda-mbrăţişare,
Te-am străvăzut prin toate a tale pavezi grele,
Nativu-ţi bloc de aur a rezistat întreg,
Supus regalei ape a răutăţii mele,
Cu care muşc pe oameni, să-i cerc şi să-i aleg...
Căci e înţelepciune a şti să fii şi rău,
Sub încercări şi cazne dă probe tari simţirea...
Nu mă cruţa, izbeşte!... iubite-i rândul tău:
Cu cat e mai fierbinte, lovită de-i iubirea,
  Ca fierul roş, de faur bătut cu măiestrie,
  La fel se oţeleşte şi ea se şi mlădie...

(Duminica, 9 ianuarie 1955)