Sonet CLXV de Vasile Voiculescu

Iubita mea, ai suflet adânc întortocheat
- Vast labirint, ascuns sub palatul frumuseţii--
În care-un minotaur domneşte ne’ndurat,
Flămând de duhul slavei şi carnea tinereţii...
Mulţi îndrăzneţi pieiră în tainiţele-i sumbre,
Feciori eroici, pradă daţi fiarei suverane...
Acum m-alătur şi eu fugarnicelor umbre,
Cobor, dar fără teamă,-n vârtejul de capcane.
Căci tu mi-eşti Ariadna şi-mi dăruieşti un fir
Din pletele-ţi de beznă, o călăuza vie;
Şi nu să scap din cursa îl ţin şi îl deşir,
Ci mai afund să intru în neagra-mpărăţie;
  Dedalicul tău suflet locaş mi l-am ales
  Şi jur că niciodată din el n-am să mai ies.

(Sâmbătă, 8 ianuarie 1955)