Orașul nu mai curge greu, ca o momeală
ce prinde toate zilele, pe rând.
Palatele sună fragil, a sticlă goală
sub ochii tăi. Vezi vara atârnând
de prin grădini, ciorchini de marionete
cu capetele-n jos, inerte, ca şi moarte.
Dar din adâncuri de păduri-schelete,
răsare o voința: parcă peste noapte,
stăpânul peste-armate, al marii căpitan,
dublând galere lungi şi arsenale,
de mâine vrea să-nece zorii în catran
şi flotele-i, cu vâslele bătând
să-şi năpustească, steaguri fluturând
de vânt purtate, strălucind, fatale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu