Nu mă-ntreba
nimic în noaptea asta,
Nici cât e
ceasul, nici ce gânduri am.
Mai bine lasă-mă
să-nchid fereastra,
Să nu văd
frunzele cum cad din ram...
Fă focul şi
preumblă-te prin casă
Fără să spui
nimic, niciun cuvânt...
Vreau să mă simt
la tine ca acasă,
Să nu simt
frunzele cum zboară-n vânt...
Învăluită-n
straie de culcare
Aşază-mi-te-alăturea
c-un ghem,
Şi deapănă mereu,
fără-ncetare,
Să n-aud
frunzele, sub paşi, cum gem...
Fereşte-mă în
preajma ta, de vasta
Urgie-a toamnei
care bântuie...
Şi nu mă întreba
în noaptea asta
De ce mă
înspăimântă frunzele...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu