Umbra de Adrian Păunescu

Fiori prin mine umblă
Şi nu am trebuinţă.
Te rog pe tine, umbră,
Să redevii fiinţă.

Eu umbra aceasta pe care
O semeni în sufletul meu,
Cu milă şi tristă mirare
Voi duce-o cu mine mereu.

Şi-apoi într-o zi oarecare,
În care-mi va fi cel mai greu..
Voi pune-o în vechi calendare,
Duminica trupului meu.

Flămând de iubirea întreagă
Pe vremi de amurg mohorât,
Când zodiile noaptea-şi dezleagă
Mă satur c-o umbră şi-atât.

Şi sufletul meu te mai roagă,
Magnetic catarg doborât,
Tu, umbră tăcută şi dragă,
Aşează-ţi fularul la gât.

O umbră se-nchide în mine,
O umbră prin mine trecu.
E-atâta de rău că e bine,
E-atât de mult da că e nu.

Bacovia-şi iese din sine
Şi râde în „a” şi în „u”.
O umbră în viaţă mă ţine
Şi umbra aceea eşti tu.