Niciodată de Adrian Păunescu

Niciodată, niciodată
Să nu uităm de cei mai trişti ca noi.

Un cântec nu-i nimic în lumea asta
Mai bine să-l zdrobeşti şi apoi să taci,
Când el cu o iluzie nu umple
Ghiozdanele copiilor săraci.
Destul cu-atâtea găşti aristocrate,
Ce caută şi-n cântece câştig,
Un cântec nu-i nimic dacă nu face
Mai cald în casele în care-i frig.

Dezmoşteniţii-şi caută o cale
Nenorociţii trec cu paşii grei
Nu ne putem închide-n cabinete
Făcând uşor abstracţie de ei.
Mizeria există până-n oase
Popoare mor şi indivizi decad
Nu-i cântec pe pământ să nu miroasă
A foc, a năduşeală şi a iad.

Şi dacă toate cântecele noastre
Nimic nu sunt şi chiar nimic nu pot
Noi pentru cei săraci şi fără şanse
Suntem mereu datori să facem tot.
Măcar atât din toate să rămână
Din tot ce-am pătimit la focul mic
Un vers, o spovedanie, un cântec
De partea celor care n-au nimic.