sâmbătă, 19 februarie 2011
Sonet CXCVIII de Vasile Voiculescu
Îţi altoiseşi firea pe glorii şi trufie,
O gingaşă mlădiţă pe-un vechi trunchi scorburos;
Cu vine tari, flămânde, zvâgnite drept în glie,
A mea-şi urcase soiul sălbatec şi vânjos...
Pornisem din obârşii potrivnice unirii,
Dar ne chema lumina aceluiaşi văzduh;
Cu vârfuri deopotrivă în slăvile gândirii,
Ne-am întâlnit acolo, în pur azur de duh!
Sus, creştete-mpletite în artă şi visare,
Zvârlisem orice amestec cu lumea de sub noi,
Când din seninul aprig suit, pân' la piezare,
Larg, fulgerul iubirii izbi în amândoi:
De-atunci mă zbat şi suflu, văpaia să-i sporesc,
Să ardem împreună de-acelaşi foc ceresc.
(Luni, 29 august 1955)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu