Sonet CCXV de Vasile Voiculescu

Tu îţi vânezi iubiţii tot ca pe cerbi, din goană,
În zvonul de petreceri, cu spăngi de poftă-n mâini,
Doar să le smulgi din creştet, trofeu, mândră coroană...
Ce-a mai rămas laşi apoi pentru valeţi şi câini.
Dar nu-i nimic, iubeşte, în orice chip, n-ai frică:
Cerească moştenire, păcatul radios,
Din carne sau din suflet asupra ta ridică
În van un pumn de fulger... nu cade mânios;
În spaimă să nu-i fie tocmirea lui smintită
De vreun sărut, de-o taină, din şartul ei etern
– Oricât de blestemată şi-oricât de osândită –
Iubirea-n veci nu este primită de Infern.
  În loc de iadul paşnic, ferit de-a ei dezastre,
  Ea arde in gheena din inimile noastre.

(Marţi, 15 mai 1956)