sâmbătă, 26 februarie 2011

Sonet CCXI de Vasile Voiculescu


Nu mai cunoşti această licoare cristalină?
E dragostea: strivită în teascul greu de chin,
Dintr-un sonet într-altul, am tras-o, ca pe-un vin,
Şi vers cu vers, de-a lungul, am limpezit-o, lină.
Ca ochiul unui înger îi este-acum candoarea:
Tumult şi spumă, drojdii în drum a lepădat;
Din cruda fermentare atât a mai păstrat,
Îmbătătorul spirit, tăria şi ardoarea.
De oriunde ţâşneşte, o rază stă viaţă:
La piept strângând cu mila amarul nostru ieri.
În tainica-i lucrare iubirea ne învaţă
Că e şi-o fericire urzită din dureri:
  Potrivnicele-arome zâmbind, în ea le-mbină...
  Pocalul sus... şi-nchină: iţi torn în bei lumină.

(Sâmbătă, 11 februarie 1956)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu