luni, 21 februarie 2011
Sonet CCIV de Vasile Voiculescu
Mi-a trebuit întreaga văpaie-a poeziei
Cărbunele iubirii să schimb în diamant;
Dar străluceşti de-acuma pe fruntea veşniciei,
Răscumpărat de-a pururi obştescului neant...
Puterea mea e jarul închis, ca-n nestemată,
Ce arde dur şi rece-n lăuntricul său joc:
De la crearea lumii, cu aştrii toţi deodată,
Nu se mai stinge-n mine originarul foc.
E cât un bob, dar ţine virtuţile esenţei;
E diamant, ce roade oţel şi munţi de stei...
Cu el îţi tai fereastra-n pereţii existenţei,
Să intre nemurirea cu tot văzduhul ei.
Şi-ntr-un vârtej de versuri arzând diamantine
Seduc eternitatea, iubite, pentru tine.
(Sâmbăta, 17 septembrie 1955)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu