luni, 24 ianuarie 2011
Sonet CXCVI de Vasile Voiculescu
Alungă vicleşugul şi nu da crez poveţii
Să minţi iubirea, strâmbă s-o guşti, ca pe-o merinde:
Lumina voluptăţii depline îţi aprinde,
Ea pârguieşte carnea, acest fruct dulce-al vieţii...
Vrei să rămâi copila cu sâni suavi şi coade?
Dar floarea fecioriei se scutură la fel:
Închipuirea, vierme flămând, în duh o roade
Şi-i putrezeşte sacra sămânţă, fără ţel.
Oricât ar fi făţişă, iubirea-i tot o taină:
Ne vizitează-aicea, dar sta în alta parte;
Sărutu,-mbrăţişarea îi sunt numai o haină
Cu care se-nveşmântă în lumea de sub moarte...
Atunci într-o văpaie şi noi ne-mvăluim,
Măcar ca licuricii să ardem cât trăim.
(Miercuri, 17 august 1955)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu