Sonet CLXI de Vasile Voiculescu

Dintre atâtea chinuri, venite-asupră-mi hoarde
Păstrez dureri de care nu pot să mă despart;
Tot sufletul mi-e-n ele, ca sunetul în coarde
Ce încă vii vibrează vioara când s-a spart.
Ca viermele mătasei ţesusem ne’ncetat
În jurul tău un magic cocon de poezie;
Tu, strălucitul flutur, l-ai rupt şi ai zburat
Din gingaşa-nchisoare păzit cu gelozie.
Şi astăzi, mari otrăvuri cu care m-am deprins,
Dispreţul tău, trădarea îmi sunt trebuitoare;
Intrate-adânc în carne-mi, ţin viaţa de învins,
Cât lipsa lor mi-ar fi şi mai ucigătoare,
  Căci ele, printr-o vrajă, sunt înseşi răsturnate,
  Iubirea şi credinţa, pe dos şi blestemate!