Sonet CLIX de Vasile Voiculescu

A câta oară zorii mă prind fără de somn ?
Dă iarna buzna, anul îşi leapădă coroana,
Eu în surghiun, departe… Când ai să-mi curmi prigoana,
Iar să mă chemi la tine, puternicul meu domn ?
Dar tot veghez – de-aicea – iubirea ta plăpândă,
Ca peste o comoară-n veci hărăzita mie
Sunt Argus, nu c-o sută de ochi, ci cu o mie
De inimi arzătoare şi toate stând la pândă.
Fereşte mai cu seamă să pleci pe mare-albastră
Cu oacheşa aceea făţarnica şi rece;
Năvalnicele-mi gânduri, gonind pe urma voastră,
Vă vor stârni tempeste, corabia să-nece:
  Căci te iubesc cu ură, întreg, şi numai eu;
  Nu te împart cu nimeni, nici chiar cu Dumnezeu.