Sonet CLX de Vasile Voiculescu

La ce-mi slujesc de-acuma duh, faimă, fantezie..
M-ai părăsit şi toate se sting, reci scânteieri.
Pentru rănitul vultur aripile-s poveri,
Bătaia lor, zadarnic adaos de-agonie.
Şi mă supun ... Osânda de gura ta rostită
E lege pentru mine de aur pur şi greu;
Durerea de la tine mi-e încă o ispită,
Tu, genial tutore al geniului meu.
Şi neguri lungi de veacuri las iar să mă înghită...
Din groapa mea zbucni-va o flacără târzie;
Atunci întreaga lume va dezluşi, uimită,
Crescând misterioasă a noastră poezie,
  Din dragostea nãscută în zbucium şi ardori,
  Pe-ascuns, din tainic tată, ca un copil din flori!

Duminicã, 12 decembrie 1954