duminică, 14 noiembrie 2010

Zorii zilei de Charles Baudelaire


(Traducere de Al. Philippide)

Sunase deşteptarea pe la cazărmi, şi-o boare
Din vântul dimineţii sufla în felinare.

La vremea asta visuri cu jocul lor drăcesc
Pe-adolescenţii oacheşi în pat îi răsucesc;
Şi lampa, ochi cu rană, începe să se zbată,
Punând pe luciul zilei o sângerie pată,
Iar sufletu-n robie dat trupului şi silei,
Imită lupta lămpii cu strălucirea zilei.
Cum un obraz în lacrimi e şters de vânt, văzduhul
E-nfiorat de lucruri ce-şi dau în umbră duhul.
Şi-i frânt de scris bărbatul, femeia de iubit.

Prindeau ici colo hornuri să fumege grăbit..
Femeile de stradă, cu-nvineţite pleoape,
Plecaseră în somnul lor tâmp să se îngroape,
Calicele, târându-şi uscaţii, recii sâni,
Suflau s-aţâţe focul şi îşi suflau în mâini.
Sosise ceasu-n care de frig şi griji hursuze
Se-ncrâncenă durerea femeilor lehuye;
Ca un oftat ce-l curmă un val de sânge roş,
Tăia departe pâcla un cântec de cocoş;
Mormane mari de ceaţă zăceau pe edificii,
Şi muribunzii jalnici, prin funduri de ospicii,
Îşi horcăiau suflarea din urmă-necăcioasă.
Stricaţii, frânţi de munca lor grea, veneau acasă.

Şi-n timp ce aurora de-a lungul Senei goale,
În rochie roz-verde prin frig păşea agale,
Sărind din somn Parisul îşi aduna în grabă,
Uneltele şi, harnic bătrân, pornea la treabă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu