marți, 23 octombrie 2012

Numai noaptea de Radu Stanca

Numai noaptea vino, când tăcerea
Se loveşte tainic de fereşti,
Când mă-nchid ursuz în încăperea
Unde stau şi-aştept să te iveşti.

Ca un fur ce vrea să-mi intre-n casă,
Dar s-a prins în curte, printre vreji,
Numai noaptea vino, când se lasă
 O perdea de plumb pe ochii treji.

 Fluturând în urma ta eşarfe
Negurile toate de pe lac,
Fă să înceteze-aceste harfe
Care ziua-ntreagă nu mai tac!

Şi la umbra lunii blestemată
Te apropie-ncet, prin pragu-nchis,
Ca să fii şi mai neaşteptată
Decât ai fi fost, venind prin vis.

Nu-s frumoase zilele, nici calme,
Cât aceste nopţi ce mă-mpietresc.
Dacă vii, bătând uşor din palme,
Numai noaptea vino, când primesc!

Numai noaptea, când e lună plină
Şi pe stânca neagră, lângă-un trunchi,
Presimţindu-şi pântecul, virgină,
Căprioare cad în genunchi,

Când se umple cerul cu şoapte
Pline de mister şi prevestiri,
Numai noaptea vino, când e noapte,
Şi Sibiul tot, un cimitir.

Vino-ncet, ca ora ce-mi aduce
Sărutarea nopţii pe obraz.
Locuiesc la ultima răscruce!
Cheia-i lângă poartă pe zăplaz !

Niciun comentariu:

Trimiteţi un comentariu