vineri, 5 noiembrie 2010

Lorelei de Heinrich Heine


(Traducere de St. O. Iosif)

Eu nu ştiu ce poate să fie
Că-mi sună mereu în urechi
Cu veşnica-i melancolie
Un basm din zilele vechi.

Se-ntunecă fără de veste,
Lin apele Rinului curg,
Şi cresc ale munţilor creste
Măreţ strălucind în amurg.

Pe stâncă un chip de femeie
S-arată din negură blând,
Brăţara-i de aur scânteie,
Ea-şi piaptănă părul cântând.

Ea-şi piaptănă părul şi cântă
Un cântec de vrajă al ei;
Te farmecă şi te-nspăimântă
Cântarea frumoasei femei!

Pescarul, nebun, se repede
Cu luntrea lui mică şi, dus,
Nici valuri, nici stâncă nu vede,
El caută numai în sus.

Vâltoarea-l izbeşte de coasta
Stâncoasă, şi moare-necat:
Lorelei a făcut-o aceasta
Cu viersul ei fermecat.

Un comentariu:

  1. Un tablou extraordinar,valurile apei danseaza lin pe undele melodiei sirenei Lorerei... Impresioneaza

    RăspundețiȘtergere