Cântec de leagăn de George Lesnea

Pe front e-o tăcere de schit la vecerne,
Răcoarea şi noaptea se lasă, se lasă…
Prin găuri, în grâul ce foşnete cerne,
Soldaţii visează porumbul de-acasă.

E-un murmur de greieri din vremuri uitate.
Se vede încolo un sat care arde.
Zac morţii… zac morţii… un miros răzbate….
Gem lânced răniţii purtaţi pe brancarde.

De odată un cântec… un cântec de odată…
Şi căştile-ascultă, ascultă ce spune.
Duios, dintr-o casă de schije muscată,
Un cântec de leagăn a prins să răsune.

Prin inimi un zâmbet, un zumzet, un treagăn.
O undă de taină de suflete-i suptă.
Ce căută, oare, un cântec de leagăn,
Un cântec de leagăn pe câmpul de luptă?

Răsună, răsună cu tot adevărul,
Alunecă gingaş, plutind peste moarte.
Şi grâul, oh, grâul, e-ntocmai ca părul,
Ca părul copiilor care-s departe.

Soldaţii ascultă visând în neştire,
Visând în neştire cu dor care sfărmă.
Şi plini de mâhnire, şi plini de mâhnire,
Obrajii se culcă pe patul de armă…