Apariţie de Stephane Mallarme

Varianta originală:
Apparition

Traducători :
C.D. Zeletin
Şerban Foarţă (2010)

Variantă traducere C.D. Zeletin

Se mohorâse luna. Pali serafimi plângând
Visau cu-arcuşu-n mână în aburul plăpând
Al liniştii florale, din lâncede viole
Scoţând suspine albe pe-azurul din corole.
- Erai în ziua sfântă a primului sărut.
Visătoriei mele plăcându-i chinul mut,
Sorbea savant mireasma tristeţii voluptoasă
Pe care, fără caznă şi remuşcări, o lasă
Un Vis când se urzeşte în cel ce l-a urzit.
Mergeam cu ochii ţintă-n pavajul învechit,
Când mi-ai ieşit în cale cu soarele în păr,
Râzând prin înserare… Crezui că-într-adevăr
E zâna de-altădată cu scufa de lumină,
Ce-obişnuia cu somnul, când eram prunc, să vină,
Lăsând în mâna care nici nu-ndrăznea s-atingă,
Buchete parfumate de aştri albi să ningă.

Variantă traducere Şerban Foarţă (2010)

Se-ndoliase luna. Serafi în dulci fiori
De plâns şi cu arcuşul în mână, printre flori,
Lăsau, visând, să curgă din veştede viole
Suspine albe,-n lunec pe azurii corole.
- Era a sărutării dintâi divină zi.
Savanta mea visare, plăcându-i a-mi trezi
Căinţi, gusta savoarea unei tristeţi discrete
Pe care, fără lacrimi, i-o lasă, nici regrete,
Culesul unui mult prea drag Vis cui l-a cules.
Cu ochii în pavajul vetust, şi recules
Umblam, când tu, în stradă şi seara, apărându-mi
Râzând, cu soare-n plete, am tresărit, părându-mi
Că-i zâna ce, pe vremuri, sub luminosu-i bor,
Prin somn de copilandru-alintat lăsa, în zbor,
Din mâini întredeschise, mereu să-mi ningă,-n salbe,
Înmiresmate jerbe de stele mari şi albe.

Apparition

La lune s’attristait. Des séraphins en pleurs
Rêvant, l’archet aux doigts, dans le calme des fleurs
Vaporeuses, tiraient de mourantes violes
De blancs sanglots glissant sur l’azur des corolles.
— C’était le jour béni de ton premier baiser.
Ma songerie aimant à me martyriser
S’enivrait savamment du parfum de tristesse
Que même sans regret et sans déboire laisse
La cueillaison d’un Rêve au cœur qui l’a cueilli.
J’errais donc, l’œil rivé sur le pavé vieilli
Quand avec du soleil aux cheveux, dans la rue
Et dans le soir, tu m’es en riant apparue
Et j’ai cru voir la fée au chapeau de clarté
Qui jadis sur mes beaux sommeils d’enfant gâté
Passait, laissant toujours de ses mains mal fermées
Neiger de blancs bouquets d’étoiles parfumées.