(traducere de Aurel Covaci)
De-aş fi ca tine, stea de foc, statornic,
Nu noaptea – prin văpaia strălucirii –
Cu ochi deschis doar să veghez datornic,
Ca un Ermit neadormit al Firii,
Cum unduie ca patrafirul ape
De-a roata ţărmurilor omeneşti
Sau masca moale să-ţi privesc de-aproape,
Când munţi şi văi – zăpadă – înveleşti…
Nu! Vreau, statornic şi neschimbător,
Pe piepul drag, în pârg, aflându-mi tihnă,
Să-l simt săltând şi scoborând uşor,
Apururi treaz în dulce neodihnă,
Tăcuta răsuflare să-i ascult
În veci – astfel să mor aş vrea mai mult.
***
O, cât îmi place,-n mândră zi de vară,
Când curg torenţi de aur din apus
Şi pe îmbălsămaţi zefiri dorm sus
Nori vii de-argint – să fiu departe, iară,
De gânduri mici, griji mici ce m-apăsară,
Printre miresme crude de nespus,
Pe care Firea strai frumos a pus,
Să m-amăgesc în desfătări o seară!
Spre Milton patriotic gând să-mi zboare
Şi spre-al lui Sidney catafalc cernit,
Pe-aripa Poeziei să se lase
Aievea, ei, - severi – şi fiecare
Să verse-o lacrima spre-un ochi vrăjit
De nu ştiu ce tristeţi melodioase.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu