(Traducere de Aurel Covaci)
Să cauţi forme noi e-o datorie
Ce ţi-o impunem, datorie sfîntă.
Poţi să te mişti, ca noi, în haină strîmtă,
Aşa cum pas cu pas ţi se prescrie.
Iubi poţi şi-ngrădirea, dacă-nvie
În ea puternic duh, şi se frămîntă ;
Cum el supus e legii ce-l încîntă,
Desăvîrşit e lucrul pe vecie.
Vreau şi eu ca,-n artistice sonete,
În ritmică măsură să-mi consemn
Simţiri ce inima mi-o fac să bată.
Dar nu ştii să te faci comod, poete,
Că-ţi vine să tai totul dintr-un lemn
Ce încleiat se cere cîteodată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu