Albatrosul de Charles Baudelaire

Varianta originală:
L'Albatros

Traducători:
Ion Caraion (1966)
Romulus Vulpescu(1953)
Alexandru Philippide(1957)
Nicolae Iorga(1938)
Tudor Arghezi(1923)
Tudor Arghezi(1938)
George Pruteanu

Variantă traducere Ion Caraion

Adeseori, naierii, ca să se-amuze, prind
Prind albatroşi, mari păsări ce le petrec pe mare
Plecările în larguri, molatec însoţind
Corăbii de mătase peste genuni amare.
Şi-abia-i aduc pe punte pe regii-acestor salbe
De-avînturi peste-azururi, că temeraru-n trînte
Îşi lasă-ncet perechea aripilor lui albe
S-alunece pe-alături ca două vîsle frînte.

O,-naripat al zării drumeţ stîngaci şi tînt
- Ce caraghios în lanţuri, frumos odinioară! -
Unu-i agaţă-o pipă de plisc; din ars pămînt,
Şi-altu-l maimuţăreşte pe şchiopul care zboară.

Poetul e asemeni cu prinţul peste nouri
Ce-ncumetă furtuna şi ia-n de rîs săgeata.
Zvîrlit pe ţărmul lumii şi-n ploaia de ecouri,
Aripele-i gigante-l împiedică, şi gloata.

Variantă traducere Romulus Vulpescu (1953)

Ca să petreacă-n larg, matrozii,-ades, pe nave,
Prind albatroşi imenşi pe mări navigatori,
Ce-n drum petrec plutind cu fîlfîiri trîndave
Etrava lunecînd pe-amarele vîltori.

Abia i-au coborît pe punţile de bîrne,
Că regii din azur cu albe-aripi par grei,
Lăsîndu-le stîngaci şi jalnic să atîrne
Ca nişte vîsle mari alăturea de ei.

Ce gîrbov pelerin cu aripi, fără vlagă!
El, mai demult frumos, e comic şi e slut!
În şchioapăt unu-n rîs ia pasărea oloagă
Şi ciocul sîcîit cu o lulea de lut!

Poetul e şi el prinţ rudă sus cu norii,
Deprins cu mari furtuni, rîzîndu-şi de arcaş;
Îl huduie-n exil, jos, batjocoritorii,
Îl stînjenesc la mers aripi de uriaş.

Variantă traducere Alexandru Philippide (1957)

Din joacă, marinarii pe bord, din cînd în cînd,
Prind albatroşi, mari păsări călătorind pe mare,
Care-nsoţesc, tovarăşi de drum cu zborul blînd,
Corabia pornită pe valurile-amare.

Pe punte jos ei care sus în azur sînt regi
Acuma par fiinţe stîngace şi sfioase
Şi-aripile lor albe şi mari le lasă, blegi,
Ca nişte vîsle grele s-atîrne caraghioase.

Cît de greoi se mişcă drumeţul cu aripe!
Frumos cîndva, acuma ce slut e şi plăpînd!
Unu-i loveşte pliscul cu gîtul unei pipe
Şi altul fără milă îl strîmbă şchiopătînd.

Poetul e asemeni cu prinţul vastei zări
Ce-şi rîde de săgeată şi prin furtuni aleargă;
Jos pe pămînt şi printre batjocuri şi ocări
Aripile-i imense l-împiedică să meargă.

Variantă traducere Nicolae Iorga (1938)

Adesea, ca o glumă uşoară, echipajul
A prins pe albatroşii, largi zburători de mare,
Ce urmăresc, ca leneşi tovarăşi, pe silajul
Ei, nava lunecîndă pe-adîncurile-amare.

Abia i-au pus pe scînduri, ajunşi acum o pradă,
Şi-aceşti regi din văzduhuri, acum stîngaci, mişei,
Îşi lasă mizerabil aripile să cadă,
Ca mari lopeţi lăsate alăturea de ei.

Stîngaci se mai arată cel ce trecea zburînd:
Frumosul de odată e-urît şi caraghios;
Vezi unul cum luleaua pe pliscu-i o arată
Şi altul cum imită infirmul şchiopătînd.

Asemenea-i poetul cu-acest domn printre nori
Ce caută furtuna şi de arcaşi nu-i pasă
Ca surghiunit în ţernă, hulit de trecători,
Aripile uriaşe să mearg-aci nu-l lasă.

Variantă traducere Tudor Arghezi (1923)

Ca să se joace uneori unii marinari
Prind albatroşii, păsări tăcute ale zării,
Care-nsoţese de-aproape, ca nişte steaguri mari,
Corăbiile duse de răzvrătirea mării.

Abia lăsaţi din braţe pe scînduri, subt catarg,
Acestor şoimi puternici ai marelui azur
Încep să le atîrne, ca un veşmînt prea larg,
Aripele greoaie, din umeri, împrejur.

Înfruntătorul bolţii e-acum stîngaci şi şui.
Semeţ pîn'adineaori, viteazul s-a prostit.
Glumind, un om îi vîră în cioc luleaua lui
Ori îl maimuţăreştc cu mersul izmenit.

Asemeni e poetul cu Prinţul dintre nori.
Stăpîn peste furtună, prăpastie şi vînt,
E-mpiedicat să meargă, hulit de muritori,
Cînd aripile-i vaste l-aruncă de pămînt.

Variantă traducere Tudor Arghezi (1938)

Ca să petreacă, după un obicei al lor,
Corăbierii mării prind albatroşi din zbor.
Aceşti giganţi ai zării, cu penele de săbii,
Copilăroşi, în stoluri se ţin după corăbii.

Răpit abia din Slavă şi pus să umble, jos,
Arhanghelul Tăriei stîngaci e şi sfiios.
Aripile-i atîrnă, şi-i zac, şi nu-i ajung,
Ca mînecile goale, din umeri, unui ciung.

Ce bleg e caraghiosul ceresc şi ce schilod,
Batjocură de glumă şi rîs pentru norod!
Un om în plisc luleaua i-o vîră şi-l îngînă,
Împiedecat în straie, cum şchioapătă, pe-o rînă.

Poetul e de-o seamă cu pasărea frumoasă:
Înfruntă vijelia şi arcul, şi nu-i pasă.
Dar surghiunit cu chiot şi singur în răstrişte,
Aripa uriaşă nu-l lasă să se mişte.

Variantă traducere George Pruteanu

Ca să le treacă vremea, matrozii, cîteodată,
Prind albatroşi, mari păsări pe-albastra mării cale,
Care-însoţesc statornic, cu zborul lor agale,
Corabia de-abisurile amare clătinată.

Pe scîndurile punţii abia zvîrliţi şi, parcă,
Din regi ai înălţimii, ajung sfioşi, stîngaci:
Aripile lor albe le tîrîie, malaci,
Ca două vîsle blege legate de o barcă.

Împleticit şi jalnic, el, ce prin nori ţîşnea
Semeţ cîndva, e-acuma batjocorit şi hîd!
C-un băţ lovindu-i ciocul, matrozii, unii, rîd,
Alţii cu cîrja-îl strîmbă pe-ologul ce zbura!

Poetul e asemeni cu prinţul înălţimii
Ce-înfruntă şi furtuna şi-arcaşul cel pervers;
Surghiunit pe pămînt, în huietul mulţimii,
Aripile-i gigante-îl împiedică la mers.

L'Albatros

Souvent, pour s'amuser, les hommes d'équipage
Prennent des albatros, vastes oiseaux des mers,
Qui suivent, indolents compagnons de voyage,
Le navire glissant sur les gouffres amers.

A peine les ont-ils déposés sur les planches,
Que ces rois de l'azur, maladroits et honteux,
Laissent piteusement leurs grandes ailes blanches
Comme des avirons traîner à côté d'eux.

Ce voyageur ailé, comme il est gauche et veule!
Lui, naguère si beau, qu'il est comique et laid!
L'un agaçe son bec avec un brűle-gueule,
L'autre mime, en boitant, l'infirme qui volait!

Le Poète est semblable au prince des nuées
Qui hante la tempête et se rit de l'archer;
Exilé sur le sol au milieu des huées,
Ses ailes de géant l'empèchent de marcher.